miercuri, 4 noiembrie 2015

ÎNTRE CAUZĂ ŞI EFECT

       De la gând la faptă există un timp, la fel cum există  între cauză şi efect. Ne naştem la comandă ( sau nu ) ca să existăm într - o lume în care puţini îşi cunosc scopul propiei existenţe, iar majoritatea sunt programaţi să supravieţuiască pentru ca cei puţini să trăiască. Lumea a evoluat, societatea s-a dezvoltat; am progresat tehnologic, ne - am dezvoltat inteligenţa, am evoluat fizic. Prea puţin în aşa mult timp ( suntem în mileniul 3, secolul 21, anul 2015 ). Dar cum rămâne cu spiritul, cu psihicul? Omul nu este doar materie! Omul este un program numit suflet, o energie, un spirit venit în dimensiunea materială pentru a se dezvolta şi a experimenta; un experiment care experimentează experienţa. Societatea s - a dezvoltat punând accent doar pe lucrurile materiale, lucrurile morale şi spirituale au rămas în urma noastră. Lăcomia, toleranţa, credinţa, violenţa, cruzimea, egoismul, etc., aceste stări sau dezvoltat enorm de mult, nelăsând prea mult loc pentru: respect, dragoste, corectitudine, bunătate, înţelegere, etc. Am progresat fără a evolua, avem sute de religii şi niciun Dumnezeu, ne - am dezvoltat ca să ne autodistrugem...acesta ne este viitorul!
În România zilnic mor oameni, tineri care au parte de moarte macabră în accidentele auto, copii ucişi cu bestialitate, etc. Societatea românească este un pericol evident, moartea ne pândeşte pe toţi la fiecare pas, în fiecare clipă. TEORETIC, SUNTEM UN STAT ÎN CARE DOLIUL ESTE NAŢIONALIZAT DOAR PENTRU UNII CETĂŢENI, PRACTIC, SUNTEM ÎN DOLIU NAŢIONAL DE 25 DE ANI. PREOŢII SUNT ÎNDOCTRINAŢI CA SĂ MANIPULEZE SAU MANIPULAŢI CA SĂ ÎNDOCTRINEZE !!!
˝Dacă o singură viaţă nu are valoare, atunci nici o alta nu merită.˝- Spartacus
CAUZA: EI
EFECTUL: NOI
CONCLUZIA: Între cauză şi efect noi suntem un STAT DEFECT. KCO

sâmbătă, 1 noiembrie 2014

FILM SOCIOPOLITIC

DENUMIRE:ROMÂNIA ÎN RECONSTRUCȚIE ȘI DEZVOLTARE
ACTORI PRINCIPALI:CORNELIU VADIM TUDOR ȘI CRISTIAN DAN DIACONESCU
DESCRIERE:După Alegerile Prezidențiale 2014 pe plan intern și extern s-a produs un ȘOC POLITIC,după numărătoarea voturilor s-a constatat lipsa totală a fraudării voturilor,și în consecință C.V.T. a fost alesul poporului,acesta numindu-l în funcția de prim ministru pe D.D.
După aproximativ 3 luni aceștia sunt forțați să demisioneze din funcția de președinte,respectiv prim ministru.Gloata de parlamentari nu a fost de acord cu proiectele celor doi,considerând că fac parte din alt film...din păcate și cu părere de rău VIAȚA NU-I UN FILM,VIAȚA BATE FILMUL!!!KCO
Acesta a fost un scenariu,o imagine proiectată în mintea celor care cred că un om poate schimba ceva în actualul sistem politic,singura soluție ar fi să VOTĂM INVALIDAREA ALEGERILOR!!!KCO
P.S.-C.V.T. fiind invitat pe 30 octombrie 2014 la o emisiune pe un post de televiziune a spus printre altele următoarele lucruri(după ce în prealabil moderatorul emisiunii la întrebat ce părere are despre 2 clipuri virale cu Mihai Viteazu și Ștefan cel Mare prin care se îndeamnă ca poporul să meargă la vot):
1.''Românii sunt foarte dezamăgiți după 25 de ani de batjocură,ei știu foarte bine că una au votat și alta a ieșit din urnă.''
2.''Toate rezultatele la alegerile prezidențiale din '96 până acum au fost falsificate.''
3.''Lumea nu se duce la vot,e dusă la vot.''
4.''La români trebuie să le faci binele cu forța,spunea acum o sută de ani un politician francez.''
5.''Cea mai sinistră organizație teroristă,mai periculoasă decât AL QAEDA și e vorba de U.D.M.R.''
                                              ÎNREGISTRAREA COMPLETĂ AICI

vineri, 31 octombrie 2014

TU NAIVULE,CARE TE DUCI LA VOT!


Mileniul 3,secolul 21,loc de baștină România anului 2014.Totul pare bine până aici,dar mai departe nu văd nici o schimbare în bine,un progres al poporului,o evoluție a țării...nimic.
PENTRU O EVOLUȚIE,AVEM NEVOIE DE O ADEVĂRATĂ REVOLUȚIE !!! KCO
Tu naivule,care dormi în neștiire de la an la an,o spune însuși imnul țării că nu ești decât un golan,un mort ce doarme și visează la bani,un sclav în propia țară ce fură și este furat an de an.
Tu naivule,care mai crezi că în '89 a fost revoluție,și susții în continuare acestă involuție.
Tu naivule,ce te simți important atunci când votezi,iar în restul timpului nu te bagă nimeni în seamă și începi să delirezi.Tu,care nu judeci,nu calculezi,nu meditezi,și nu îți dai seama cât timp în realitate pierzi.
Tu naivule,indiferent că ești incult sau cult,că ai multe clase sau puține,că ai multe de spus sau nu,o să ai mereu de pierdut dacă cu înțelepciunea nu stai bine.
Tu naivule,care crezi că votul tău contează,și renunți la demnitate fără a ști că nu alesul tău semnează.Nu votul ci prezența la urne contează,validarea alegerilor este tot ce valorează.
Tu prostule,s-ar numi în termen popular,''naivule'' e prea academic și nu-l înțelege oricine,nu-ți dai seama că prin inavalidarea repetată a alegerilor ar fi o mică revoluție prin care tot sistemul s-ar schimba în bine?!!!.



 
                                                              NOI VREM RESPECT-VIDEO